Huawei Watch 2016 review

Huawei Watch face parte din cea de-a treia generatie de “ceasuri inteligente” si a iesit pe piata putin dupa marele competitor Apple Watch. Din multe puncte de vedere, este raspunsul Google si Android Wear la ceea ce au scos americanii si chiar reuseste sa se prezinte bine.

Cert este ca arata mai bine decat Apple si, alaturi de Moto 360, poate sa fie considerat unul dintre cele mai aratoase smartwatch-uri de pe piata din acest moment. Dar designul nu este totul, asa ca sa vedem cum se descurca per total acest model “inteligent”.

review smartwatch de la Huawei 2016

Designul rotund face toti banii

Primul lucru pe care il poti observa la acest ceas este pretul. Desi nu se exagereaza si nu se compara nici pe departe cu un ceas normal de firma, acesta ramane unul dintre cele nai scumpe gadgeturi de felul sau.

review-huawei-watch

Huawei au decis sa foloseasca materiale cat mai bune si, din acest punct de vedere, poate sa se lupte cu orice ceas real, chiar si cu cele de la un producator important.

Cureaua este din piele, sticla din cristal safir si carcasa este din otel inoxidabil.

In rest, ecranul este unul AMOLED, procesorul are 1.2 GHz, RAM-ii sunt de 512 MB iar capacitatea de stocare este de 4 GB.

Bateria este una decenta, care ar trebui sa tina vreo doua zile

Din pacate, in acest domeniu niciun model nu se poate compara cu Pebble. Insa modelul indie este unul mult mai simplu si astfel este normal sa consume mai putin curent.

Huawei Watch este totusi o aditie decenta din acest punct de vedere, avand o autonomie acceptabila. Asta inseamna ca il poti folosi la maxim cam vreo doua zile si abia apoi vei ramane fara baterie.

Incarcatorul este unul pe baza de magnet si trebuie sa fii un pic atent cum il conectezi, pentru ca s-ar putea sa iti dai seama ca de fapt acesta nu incarca. Dar, cu putina atentie, se rezolva totul si nu vei avea nicio problema din acest punct de vedere.

Android Wear, un sistem inca in dezvoltare

Sistemul de operare Android Wear nu a fost pus la punct in totalitate si de aceea primeste unele critici. In schimb, nici Apple nu au lansat inca o varianta perfecta, deci lucrurile se echilibreaza.

Acestea fiind spuse, Huawei Watch are probabil cel mai functional sistem de operare dintre toate ceasurile cu Android.

Conexiunea este una foarte rapida, interfata este extrem de intuitiva si, cu exceptia catorva defecte minore, totul merge bine.

Poti schimba diversele ecrane cu ajutorul butonului din partea dreapta (acolo unde sta, in mod normal, rotita pentru intors), fetele pentru ceas sunt in numar de 120, deci in fiecare zi poti incerca ceva nou.

Cu siguranta ceasul arata bine si functioneaza la fel, daca este conectat la un telefon cu Android.

Cat despre conectarea cu telefoane cu iOS, aceasta este ceva mai complicata, dar totusi functionala si acesta este un mare pas inainte.

In primul rand, Huawei Watch este unul dintre putinele ceasuri inteligente care nu prea face diferente intre sistemul de operare folosit de telefon.

Ele functioneaza la fel, dar, cand vine vorba despre iOS, te poti astepta la niste pierderi ale conexiunii, chiar daca telefonul si ceasul sunt tinute destul de aproape unul de celalalt.

In plus, desi nu am experimentat o astfel de intamplare, unii spun ca se aude mai prost atunci cand conexiunea este facuta cu un iPhone si tocmai de aceea spuneam ca inca se mai lucreaza la optimizarea sistemului Android Wear.

Fitness tracking intr-o nota personalizata

Toate ceasurile cu Android Wear vin cu aplicatia Google Fit preinstalata, dar Huawei a decis sa schimbe un pic lucrurile, asa ca ofera un sistem Daily Tracking care face aceleasi lucruri. Doar ca le prezinta intr-o grafica mai buna si mai atractiva.

Pentru orice smartwatch, ideea de a putea sa fie folosit si in situatiile de sport este esentiala. Uneori ies si niste lucruri foarte interesante din aceasta “obligatie”, iar alteori totul devine destul de previzibil si banal. Din pacate, de aceasta data vorbim despre cea din urma varianta.

Ca la orice ceas inteligent bun, iti poti introduce greutatea si planul de exercitii si aplicatia va calcula singura cat ai parcurs din ceea ce ti-ai propus, cate calorii ai ars, cat ai dormit si alti indicatori mai mult sau mai putin utili.

Cert este ca te poate ajuta la programul zilnic de exercitii, dar la fel de bine te poti descurca si fara ajutorul ceasului.

In plus, acesta nu vine si cu GPS (nu este singurul ceas de pe piata care nu are GPS, asa ca nu i se pot imputa doar lui astfel de lipsuri). Cu alte cuvinte, daca vrei sa il folosesti si sa iti calculeze cand alergi, atunci ar trebui sa cumperi un alt model care sa aiba si GPS.

Concluzii

Este extrem de important nivelul de asteptari in legatura cu Huawei Watch in stabilirea calitatii lui.

Daca vrei unul dintre cele mai simpatice si bine gandite ceasuri inteligente de pe piata atunci acesta iti ofera cam tot ceea ce cauti.

Pretul in sine nu este mare, dar exista si cateva lipsuri cand vine vorba despre aplicatii si fitness tracking. Pe de alta parte, niciun alt model de pe piata nu le ofera pe toate acestea.

Alte articole

Share daca iti place

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.